Sens

Iei, iată că am revenit cu încă un articol pentru cei 2 cititori zilnici ai blogului 🙂

Da. E o chestie la care m-am gândit și care mi-a rămas în cap de câteva zile, citind și o carte destul de interesantă, pentru mine cel puțin. De ce? De ce trăim, când, până la urmă, murim cu toții. În cartea respectivă întrebarea asta era văzută ca „un parazit” pentru că o dată ce ți-ai pus întrebarea, nu face decât să te râcâie, să aștepte cuminte și să iasă la suprafață în momentele cele mai încrâncenate, când nu mai ai prea multe speranțe.

De ce trăim? Care este scopul vieții, când viața este, prin definiție, o boală mortală? Ceea ce voi spune în continuare este punctul meu de vedere. Nu am citit filozofie și nu am pretenții că voi spune ceva foarte profund. Scopul vieții, al oamenilor, în general, dinpunctul meu de vedere este să schimbăm lucruri. Bineînțeles, sunt oameni care vor rămâne în istorie pentru că au fost eroi, sau au lansat nu știu ce război. Dar pentru noi, oamenii de rând, tot ceea ce putem face pentru a rămâne cunoscuți este să fim diferiți de restul lumii, și să îi schimbăm și pe cei din jurul nostru, în bine. Evident, conceptul de bine și rău este diferit pentru fiecare, așa că vă rog, nu îmi săriți în cap. Este vorba de „marele bine”, proverbial, binele care avansează moralitatea umanității.

În cele din urmă, toți murim. Dar ceea ce putem lăsa în urmă, ceea ce va rămâne după noi, sunt ideile noastre. Citat din Inception: „What is the most resilient parasite? Bacteria? A virus? An intestinal worm? An idea.” Dacă avem idei bune, idei diferite, și găsim oameni care să le înțeleagă, care să le ducă mai departe, să le îmbunătățească și să le dea și ei, la rândul lor, mai departe, atunci ne putem asigura într-adevăr nemurirea. Printr-o simplă idee.

Wiz out.