Erou

Erou, ce cuvânt mic, are doar 4 litere, dar oare ce reprezintă? Cunoaşteţi cumva vreun erou în viaţă în zilele noastre? Citeam Romanul Adolescentului Miop, de Eliade, şi am observat că personajul era obsedat de ideea de a deveni erou. Spunea el, un erou este cel care renunţă la tot pentru scopul lui, pentru etică, şi care este dispus să facă sacrificii absurde pentru alţii pentru a+şi atinge scopul.
Citeam pe alt blog, azi, tot despre un tip de erou, cel care se sacrfică. Ei bine, voiam să scriu despre eroi înainte să scrie Kano despre ei, el numai mi+a mai dat o idee.
Cine ne sunt eroii din ziua de azi? Păi, e guţă, că are valoare şhî bani shî mashini sh gagice, mai e copilu minune, kre la fel, e jiji, care are bani deşi e incult, sau mai ştiu eu ce fotbalist fără multă minte.
Eroii mei, poate vă întrebaţi cine sunt. Sunt oameni din viaţa reală, care au realizat lucruri pe care şi eu vreau să le realizez. Menţionez un chitarist, un programator, un grafician pe calculator. Toţi mult mai buni ca mine. Pe toţi îi admir, vreau să ajung ca ei. Ba nu, mai mare ca ei. Şi+au creeat viaţa aşa cum au vrut şi şi+o trăiesc în principal cum vor. Asta vreau şi eu.
Vreau să fiu propriul meu erou, EU.

Wiz out.

4 thoughts on “Erou”

  1. dar…eroii nu lupta pentru fericirea lor,ci lupta pentru un bine,pt un scop…facut din altruism uneia sau mai multor fiinte…si au din partea noastra admiratie!si deseori devin idoli…
    ÍDOL ~i m. 1) Reprezentare antropomorfă a unei divinităţi (în formă de statuie, imagine etc.), constituind obiect de adoraţie la păgâni; divinitate păgână. 2) fig. Persoană sau lucru care este obiectul unei adoraţii. /<sl. idolu
    ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢
    deci…idolul este un om admirat…din motive subiective…un erou…este cel care a facut ceva curajos…

  2. eroi…da cred k ei ar putea fi considerati eroi deoarece sunt adorati de multe persoane si de asemenea sunt multi fani care vor sa ajunga ca cei kre i-ai dat exemplu dar de fapt si de drept pentru mine eroi nu sunt alte persoane ci prietenii mei…fiecare prieten de-al meu este un erou pentru mine pentru ca alaturi de prietenii mei am trecut de momentele grele si acest lucru ii face speciali pentru mine…chiar eroi

    death by ranga u stii cel mai bn (dak iti amintesti banketu a8-a) 😉

    Cretzu1 w@s H3r3

Leave a comment