Plumb, de George Bacovia

Sau ce aberăm la ora 3 noaptea. Ideea e simplă. Ce voi zice în continuare nu am găsit în nicio carte de bac, în niciun comentariu. E doar o idee care mi-a apărut în cap de la oboseală și dorința de somn. Și cum astea sunt cele mai bune (știu ATÂT de multe persoane care sunt creative noaptea. Plus japonezii au un ritual întreg de creativitate în care stau 3 nopți nedormiți și după aia fac brainstorming), hai să vă zic ce părere am eu despre Plumb.

Mai întâi să discutăm un pic despre simbolism (pentru că poezia este simbolistă). Simbolismul este un curent care a apărut după romantism. Unii spun că a apărut ca reacție la romantism, alții că a apărut ca un complement la romantism. Ideea e că a apărut. Ce voiau simboliștii? Simplu. Să scrie sentimentele așa cum sunt. Nu mai stăm 5 ani să rafinăm o poezie. Avem o idee, o scriem. Nu ne interesează prea mult de prozodie, ceea ce vrem este să transmitem idei. Vom folosi imaginile care ne apar în cap atunci când avem o idee pentru a descrie sentimente. Imaginile respective le vom pune pe hârtie așa cum sunt, fără să le înfrumusețăm, pentru ca apoi cititorii să poată înțelege și culege ce vor ei din ceea ce le dăm noi. Este un concept care mie mi se pare foarte frumos. O să vedeți la ce am ajuns eu de la Plumb.

Nu o să discut prea mult despre simbolismul românesc, voi spune doar că a avut patru etape, ultima fiind reprezentată de G. Bacovia. Eu nu cred că Bacovia era sănătos mental. Sincer. Nimeni care își descrie imaginile mentale ca având cadavre în descompunere și abatoare cu sânge proaspăt nu poate fi descris ca „întreg la cap”. Ceea ce el a adus în poezia românească este folosirea exhaustivă a simbolurilor și a culorilor pentru a reprezenta idei și stări. El a adus înțelesuri noi culorilor. De exemplu, galbenul, care este predominant în poeziile sale, reprezintă depresia, albul, nebunia, violetul, monotonia. Cam atât despre autor, hai să ne înfruptăm din Plumb și din viziunea mea asupra lui.

Plumb este arta poetică a volumului de poezii cu același titlu, primul volum de poezii al lui Bacovia. Poezia în sine este scurtă. În două catrene ne este prezentată o atmosferă sumbră, plină de plumb. În 6 din 8 versuri există cuvântul plumb. Sicrie de plumb, coroane de plumb, flori de plumb sunt primele referințe, cele din prima strofă a poeziei. Ceea ce mi-a atras atenția a fost versul „Stau singur în cavou”. Eul liric stă singur într-un loc închis, înconjurat de elemente compuse din același metal, elemente care, în mod obișnuit, nu sunt din plumb. Sicriele sunt de lemn, nu de plumb, florile sunt organice iar coroanele sunt ori din flori ori din plastic. De ce s-ar transforma toate în plumb? Hai să ne gândim un pic la o situație asemănătoare, doar că înlocuiți plumbul cu un metal un pic mai prețios. Aurul…

Legenda regelui Midas este următoarea: regele ajută un satir (creaturile magice ale lui Dyonisos),iar în schimb, Dyonisos îi permite să își pună o dorință. Regele cere să i se dea puterea de a transforma totul în aur. Zeul îi acordă puterea respectivă, Dyonisos fiind și zeul farselor (echivalentul lui Loki din mitologia scandinavă), vă dați seama că nu era o idee prea bună de a te încrede într-un zeu care vrea să îți împlinească dorințe. Regele atinge niște flori din grădina sa doar pentru a le vedea transformate în aur, același lucru se întâmplă eventual cu multe alte lucruri, inclusiv fiica sa.

Dacă privim eul liric din poezie prin prisma acestei legende, putem asuma că puterea sa este o variație „pervertită” a puterii regelui Midas. Unde Midas transforma totul în aur, eul liric transformă tot ceea ce atinge în plumb (deși nu știm de ce eul liric era în cimitir, asta e la nivelul imaginației). Astfel, acesta ajunge să transforme și florile, și sicriele și coroanele în plumb. Drama eului liric se adâncește o dată cu strofa a doua, așa cum și cea a regelui Midas crește când acesta își transformă fiica în aur. În cazul eului liric, amorul său a devenit „de plumb”, în timp ce dormea. Probabil, din dorința unui gest tandru, eul liric a încercat să își mângâie iubita, uitând de puterea sa, doar pentru a o vedea trasformată în plumb, și, pe deasupra, nemaivăzându-i niciodată fața, pentru că aceasta „dormea întoarsă”. „Amorul” lui dormea pe flori, evident, „de plumb”, un episod ce ne duce cu gândul la un episod asemănător din Romeo și Julieta, doar că aceasta este întors. Așa cum Julieta s-a trezit din aparenta-i moarte doar pentru a-l găsi pe Romeo mort lângă ea, așa putem vedea eul liric lângă corpul amorului său, atât Julieta cât și eul greșind. Eul atingând amorul și astfel prefăcându-l în plumb, iar Julieta, care băuse prea multă otravă falsă, motiv pentru care nu s-a trezit la timp ca să oprească moartea lui Romeo. Neputincios, eul liric stă lângă ceea ce este probabil mormântul amorului său, imaginându-și, în delirul său din cauza pierderii suferite, „aripile” pe care amorul, ca și concept, le-ar fi putut avea, dar care, tot din cauza sa, au devenit de plumb.

Poezia are o rezonanță neobișnuită și o muzicalitate sumbră, cu multe consoane grele. Asemenea unei înmormântări, poezia „Plumb” poate fi privită din multe puncte de vedere, din multe perspective. Unii o vor privi ca o poezie sumbră, întunecată, din care nu se mai poate scăpa, în timp ce alții o vor privi ca pe o eliberare a sentimentelor autorului transpuse în eul liric.

Wiz out.

One thought on “Plumb, de George Bacovia”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s