Necuvinte, de Nichita Stănescu

Este ciudat că poezia asta nu se studiază în general la liceu, mie mi se pare mai importantă pentru creația lui Stănescu decât „Către Galateea” sau „În dulcele stil clasic”. Dacă aceste două poezii sunt poezii de dragoste la prima vedere, și de existențialism la o privire mai aprofundată (cel puțin la Galateea), „Necuvinte” este o artă poetică care descrie filozofia lui Nichita Stănescu asupra poeziei și asupra forței creatoare. Asemenea lui Blaga, și Nichita Stănescu are o viziune și o abordare proprie a poeziilor, a inspirației și a modului în care un poem ar trebui scris. Așa că, pentru a nu mai lungi vorba, hai să ne înfruptăm din ultima poezie pe ziua de azi, „Necuvinte”, de Nichita Stănescu.

La prima citire poezia pare bizară, alăturând neologisme unor teme ale naturii și ale creației, repetând versuri parcă din senin și idei și neavând o compoziție stabilă, totul părând, parcă, să stea a se prăbuși. Din punctul de vedere al compoziției trebuie să spune că Nichita Stănescu este cel mai „tânăr” poet pe care îl studiem, poate doar depășit de motocicletele lui Cărtărescu. Astfel, Nichita Stănescu a avut parte de toată evoluția lui Eminescu, Blaga și Bacovia înainte de a se apuca să scrie.

Cum spuneam mai devreme, poezia pare haotică. Și probabil că este, dar are câteva idei revoluționare bune. În primul rând cuvântul „laser” (lingvistic) este prezent încă din primul vers, ca o „amenințare” la limba veche. Eul liric vrea să taie, să topească realitatea. Eul dorește să ajungă la cuvântul primar, elementar, la cuvântul dumnezeesc, pentru a-l putea folosi în recreerea lumii într-o lume mai simplă, a ideilor simple și imediate, fără sensuri și abordări subtile. În viziunea eului liric, atunci când a fost creată lumea, au fost create lumina, apele și peștii, iar peștii au fost aruncați în ape. Cu ajutorul laserului lingvistic, eul liric ar putea separa din nou lumina de ape și peștii de ape. Apa poate fi interpretată ca un mediu care diluează sensul adevărat al cuvintelor, cel din cauza căruia cuvintele nu mai sunt atât de puternice, iar peștii pot fi interpretați ca cei care se hrănesc cu cuvintele care au „picat” în apă. La fel ca și în „Corola de minuni a lumii” a lui Blaga, și Necuvinte poate fi interpretată ca un manifest al folosirii cuvintelor cu sensul lor denotativ, pentru ca cititorul să poată accesa mai ușor mesajul. Ceea ce ar fi interesant aici ar fi să cunoaștem istoria lui Stănescu și să înțelegem de ce a ales abordarea asta.

Poezia în sine este cel puțin ciudată. Are 5 catrene fără rimă și cu măsura inegală. La fel ca la Blaga, este folosit ingambamentul (continuarea ideii de la un vers la altul fără folosirea majusculei la începutul versului), iar ideile prezentate sunt prezentate într-un mod repetitiv, aproape obsesiv,cu scopul de a arăta nevoia urgentă a necuvintelor, a acestei noi convenții de scriere.

Alături de necuvinte, Nichita Stănescu a adus în literatură română și conceptul de logică poetică, care este elementul cititorului sau al poetului de a înțelege necuvintele și de a le putea, la rândul lui, folosi pentru a crea.

Ideea lui Nichita Stănescu este una care este cu siguranță interesantă și merită explorată, încercând să folosim și noi acel „laser lingvistic” la care eul liric visează.

Wiz out.

P.S.: Pentru că este foarte greu de găsit poezia asta pe internet tocmai din cauza faptului că nu se studiază în general la clasă, o voi copia aici, în continuare.

Visez acel laser lingvistic
care să taie realitatea de dinainte,
care să topească şi să străbată
prin aura lucrurilor.

Acel cuvânt îl visez
care a fost la-nceputul lumilor lumii,
plutind prin întuneric şi despărţind
apele de lumină,

născând peşti în ape şi născând
ape şi lumini în lumină,
născând peşti în ape şi născând
ape şi lumini în lumină…

Visez acel laser lingvistic
care să taie realitatea de dinainte,
care să smulgă întruna luminii
partea ei de apă, cu peşti.

Care să smulgă întruna luminii
ce e apă cu peşti în ea şi s-o lase
tot mai pură şi mai singură şi mai pură,
până când se face din nou
întuneric.(Nichita Stănescu, Necuvinte)

2 thoughts on “Necuvinte, de Nichita Stănescu”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s