Iona, de Marin Sorescu

Sau poate ar fi trebuit să scriu Mes în ultimul post.

Urmează să dau BAC-ul. Chestia de care fiecare om învață să se teamă de mic. Numai numele e făcut să inducă frică. BAC, nu bacalaureat. BAC, un cuvânt care poate fi țipat foarte ușor cu intonație pentru a se auzi cu impact. Chiar în clasele 7-8, când faci triunghiuri, ți se mai cere din când în când măsura sau sinusul unghiului BAC. Atunci doar zâmbești și lucrezi mai departe.

În clasa a 12a nu mai e așa ușor. Chiar urmează să ai BAC-ul. BAC-ul, ca și moartea, e unul din lucrurile de care nu scapi (mă refer aici la majoritatea oamenilor).

Ca orice copil care dă BAC-ul, și eu am vise și alte d-astea. Dar, ca să scurtăm povestea, hai să vorbim despre lista de lecturi. Nu e mare, am înțeles că vreo 20 de opere, 28 de eseuri. Unul sau două vizează opera lui Marin Sorescu, Iona. Tragedie în 4 tablouri.

Am citit opera. E…interesantă, să spunem. Nu mi s-a părut prea aberantă, am citit și un pic de Urmuz. Iona nu depășește Urmuz. Nu mi se pare o capodoperă. Dar eu nu sunt G. Călinescu, sau N. Manolescu, să am atât de multă cultură în spate încât să pot recunoaște o capodoperă. Ce-i drept, Iona ridică niște întrebări interesante legate de viată și moarte, destin, cutii și cât de animal este omul. Dacă poți trăi în singurătate. Cel mai impresionant mi s-a părut, contrar opiniei publice, nu episodul în care Iona se sinucide, ci cel în care se „transformă” într-o unghie. Atunci mi-a venit în minte Arghezi, care scria „cu unghia pe tencuială”. Iona, cuprins de singurătate și de peștele în care era, încearcă să iasă din el, mai întâi tăind burta curentă de pește (o glumă de informatician ar zice că notăm burta curentă cu bc, dar nu cred că ar râde nimeni) cu un cuțit, dar apoi realizează că are unghii, și taie burta cu unghiile, conștientizând, pe rând, cum parcă întreg corpul i se transformă într-o „unghie Dumezeiască”. Pentru mine, e ca și cum partea animalică a lui Iona iese la suprafață, ca și cum instinctul său de supraviețuire îl face rigid și îi permite să iasă din burta respectivă doar prin puteri proprii, fără cuțit (deși în partea următoare el are cuțitul în mână, nu se explică niciodată cum. Plothole?)

Oricum, asta aș spune eu despre Iona, probabil cu ceva mai multă analiză de personaj. Asta m-a impresionat pe mine. Acum, o sa dau niște „paste”-uri dintr-un referat de pe internet. O să pun doar părțile pe care nu le înțeleg.

„De altfel, motivul idealului este sugerat prin prezenta in decor a unei mori de vant – simbol care il transforma pe Iona intr-un Don Quijote sublim, un pescuitor de nori, care ignora conditia sa de fiinta fragila, traitoare pe un “ou clocit” (increatul care si-a pierdut puritatea).”

Din câte am citit în piesă, moara e doar acolo ca simbol, într-adevăr, pentru că Sorescu menționează, în indicațiile scenice, că ea trebuie să fie, nu contează dacă se învârte sau nu. Dar de ce neapărat ca simbol la Don Quijote? Pentru că arată neputința? De ce nu simbol la lumea pământească? La familia pe care pescarul o lăsase acasă, într-un sat care, poate, avea o moară de vânt. Mă rog, sunt mai multe în referatul respectiv, dar mai este una care mă enervează în mod clar.

Impresionanta readucere in memorie a acestor imagini, constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel, si semnificatia celor doi trecatori tacuti – ingeri ai mortii – care urmau sa-i duca sotiei lui Iona scandurile pentru sicriul sau.

De ce cei doi pescari sunt neapărat îngerii morții? Și de când un sicriu are 2 lemne? Parcă avea 6. Că-i paralelipiped, în cea mai simplă formă. Da, nu vorbesc, dar pot reprezenta absolut orice. Pot reprezenta adaptarea peștelui mare la viața umană din interiorul lui, organismul care a creat alte organisme deoarece tot înghițea oameni. Pot fi alți doi oameni care încearcă să construiască o scară. Pot fi imaginația lui Iona care construiește oameni pentru a nu mai fi singur. Poate fi orice.

Lucrul care mă enervează cel mai mult la BAC la română este că totul este subiectiv, din punctul de vedere al profesorilor. Poți avea o opinie, dar numai dacă e în canoane. Numai dacă e în ce a zis Călinescu, Manolescu sau alți critici. BAC-ul, locul unde ar trebui să arăți că ai o opinie, că ai învățat ceva din liceu, este locul unde trebuie să arăți că știi să le zici ce vor ei să audă. Ceea ce este, dacă stau bine să mă gândesc, exact ceea ce înveți în general în liceu.

Asta e opinia mea. Voi?

Wiz out.

P.S.: Iona a avut mult mai multe episoade care mi s-au părut de un real interes și o importanță deosebită. Eu m-aș axa pe ecou, pe scrisoarea către mamă și pe monologul despe mame. Nu mă interesează așa tare că s-a sinucis, chiar dacă, evident, cum ar spune profu de mate, aia este partea cea mai importantă din piesă. Eu dau BAC-u în 6 zile la română și stau să scriu chestii de genu. BAC 2011

2 thoughts on “Iona, de Marin Sorescu”

    1. Buna Anca. Imi pare rau pentru ca asta e ceea ce crezi. Ca sa treci BAC-ul trebuie doar sa stii ceva materie si sa fii sigura pe tine. Mai ales din cauza camerelor care au fost puse in sali, nu prea mai poti sa te faci frate cu proful. Succes la BAC oricum🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s