Schimbări. Timp. Frici.

Pisici. Dați play înainte să citiți mai departe, chiar merită (iar era să scriu se merită) ascultată, se potrivește cu tema de azi. Nu videoclipul este important, melodia este.

Când eram eu mic, pe vremea mea, gen, aveam garaje în spatele blocului. Pe care mă urcam să iau mingea. Mai mult alții decât mine,dar uneori și eu. Aveam linie de tramvai în fața blocului, dreaptă, și stație de tramvai exact în fața scării blocului. Nu aveam moluri și nici telefoane mobile, iar televizorul meu era color și mă uitam la Cartoon Network în engleză cât erau ai mei plecați la servici și eu mă jucam cu camionașe. Aia cred că e printre primele mele amintiri. Și uneori făceam forturi pe masa din sufragerie și puneam soldăței din plastic în poziții strategice să se atace unii pe alții (da, făceam eu sunetele de pușcă).

12 ani sau ceva de genul ăsta mai târziu au dărâmat garajele din spatele blocurilor pentru că erau ilegale și fac parcare betonată, avem în jur de 6 moluri în București, linia de tramvai a fost deviată un pic mai sus ca să facă loc lucrărilor de metrou care au durat 10 ani (nu glumesc) și abia acum o pun înapoi, o să primesc Starcraft 2 de ziua mea și stau și scriu pe blog la computer la ora 1 noaptea.

O să mai scriu o dată când am 28 de ani să vedem cum a mai e(in)voluat lumea.

Lumea, că vrem noi sau nu, are o componentă pe care nu o putem opri, cât de mult am încerca și orice ar zice dermatologii, numită timp. Care trece. Repede, încet, oricum ni s-ar părea, ideea e că niciodată nu stă pe loc. În timp, chestiile se schimbă. Tu, ca persoană, te schimbi. Fizic, mental, te schimbi. Nu doar tu, de fapt, toți din jurul tău se schimbă, iar schimbările lor, ale tuturor, se reflectă, într-o manieră mai mică sau mai mare, asupra lumii încojurătoare, asupra lumii tale. Oricât de Maica Tereza am fi, tot persoana noastră e în centrul universului, tot la noi raportăm totul, cum ziceam mai demult, nu ai cum să fii psihic înlocul altei persoane. Sunt 6 miliarde ceva oameni pe planetă, 22 de milioane, în .ro, nu știu câte milioane în București. Dacă ar fi să ne gândim doar la chestia cu metroul, ar fi implicate cam 300 de persoane presupun, de la arhitectul sau urbanistul care a gândit-o, la cine a scris proiectul la persoanele pe la care a trecut la muncitorii care au lucrat la persoanele care au făcut reviziile etc. Vedeți filmul Mr. Nobody (cu Jared Leto) ca să vedeți cum un amărât de brazilian ar fi putut să strice proiectul, nu presez în continuare punctul.

Schimbările sunt inevitabile în viață. Dacă nu ar fi schimbări, dacă nu ar exista ideea de schimbare, nu ar exista progresul. Problema se pune, ce se întâmplă când schimbarea nu e progres? (prin progres înțeleg schimbarea în bine pentru mase, pentru planetă, nu pentru 2-3 persoane) Când schimbarea e în defavoarea maselor? Când Bucureștiului i-ar trebui un parc, poate, foarte mare, nu încă un mol. Când dacă ne-am scoate capul din fundurile uriașe ale americanilor am observa că nu pe ei trebuie să îi pupăm, nu după ei trebuie să ne luăm, că ar trebui să ne uităm în grădina noastră. Eu tot cred că dacă am da jos TOATĂ administrația României, mai ales partea de lucru cu publicul și am reface-o, cu mai puțină birocrație, cu oameni care chiar au idei bune, care chiar GÂNDESC, ne-ar fi mai bine. Dar deh, suntem încă prea înrădăcinați în gândirea comunistă de  „dă, mamă, șpagă la doctor că altfel nu te face bine” ca să gândim altfel. Problema e că și doctorul gândește la fel.

Aaaah, iar pălăvrăgesc. Da, schimbare. Timpul trece. Asta e clar. Mai repede ca pe vremuri pentru că e un alt stil de viață. Oamenii intră la liceu. Ies. Se du sau nu la o facultate. Se căsătoresc. Fac unul sau mai mulți sau niciun copii/copil. Văd cum cresc copiii în timp ce se duc zilnic la muncă. Își iau concedii. Își ajută copiii. Ies la pensie și într-un final glorios, mor. Asta e tot. Gata. Punct. Tuturor ni se întâmplă asta. Ăla e finalul pe lumea asta cel puțin. Moartea. Ceea ce trebuie să înțelegem este că tot restul, toată viața până acolo, e a noastră, e creată, în ceea ce ne privește, din alegerile noastre, pe când mediul înconjurător și ce se întâmplă în el, de alegerile celorlalți. Ceea ce trebuie să facem noi, din punctul meu de vedere, este atât cât putem, să trăim frumos. Curat. Cu bucurii. Cu încercări de a face lucruri bune, faine. Să încercăm, pe cât se poate, să nu fim doar noi fericiți, ci și ceilalți, cei din jurul nostru. Și, mai ales, să zâmbim. Să nu mai fim sictiriți. Paranteză :Doamne, DE CE SĂ FII SICTIRIT? Cred că e cea mai urâtă senzație, aia în care aștepți să se termine ca să pleci. Gândindu-mă la fazele de la locurile de muncă, nu mai fiți atât de grețoși. Voi ați ales locul de muncă. Într-adevăr, sunt unii care nu au avut de ales, dar totuși, în orice există un lucru mic din care să te bucuri. Vezi-l pe ăla mai întâi, și după aia înjură-l pe șef în gând.

Trăiește, cât mai poți. Și încearcă să fii tu schimbarea. Oricât de mică ar fi ea.

Wiz out.

P.S.: Ok, poate nu e chiar atât de bună melodia de la final. Voiam să ilustrez că oamenii pot alege orice drum în viață, dar că în perioada când ne formăm ar trebui să ne gândim la viitor înainte de prezent, pentru că liceul are în mare 4 ani, dar viața are peste 30 în plus, cu puține speranțe.

One thought on “Schimbări. Timp. Frici.”

  1. Stiu melodia. Am descoperit-o si eu la randul acum 2 ani si am simtit exact aceleasi amintiri.

    Starcraft 2? Poate daca imi iau un hard-disk nou mi-l imprumuti si mie?:> Sunt curios doar de campania single-player. Apropo cand e ziua ta? Nu am stiut niciodata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s