Visători

S-a și așezat praful pe dashboardul de la WordPress de când am intrat aici ultima oară. Vreau să scriu chestii de o groază de timp, doar că nu am găsit niciodată timpul necesar. Ciudat, nu? Toat chestia cu timpul. Se presupune că îl avem pe tot deși de multe ori ne plângem că e prea puțin. Și îl pierdem cu chestii inutile. De genul uitat la televizor sau dat la întâmplare pe pagini web. Oricum, nu de timp voiam să vorbesc. De alte chestii.

Prima, sunt banii. Evident. Ok, uite care e treaba. Nu îmi plac banii. Nu îmi place ideea de bani, nu îmi place ideea de a punem un preț de X pe un lucru. Trocul mi s-ar părea mai ok, ar ține de fiecare ce are de dat, ce vrea să ia. Sau sistemul idiot din unele jocuri de genul dau tot am pe mine ca să îmi scot nu știu câți bani să îmi iau o sabie mai bună. Din păcate jocurile sunt jocuri și viața reală e viața reală. Chiar dacă vreau să vând scotchul din fața mea, nu o mi-l cumpere nimeni. Revenind. Banii, necesari. Pentru tot în viață. Dacă vrei să trăiești ai nevoie de bani. Sau de mila altora. Depinde. Mereu au fost zicale de genul „Nu poți cumpăra totul cu bani. Nu poți cumpăra iubirea, prietenia etc.” Nu, nu le poți cumpăra. Dar te poți susține ca să le poți câștiga. Nu știu nici eu ce zic la ora asta. Cred că sinteza ar fi că nu îmi plac banii dar îi vreau. Da, săriți pe mine: ipocritule. Tru.

În opinia mea, adică din tot ce am văzut eu până acum, un singur lucru nu are nicio legătură cu banii sau cu ce îți pot aduce ei: visatul. Oricât de sărac ai fi, mereu poți visa. La orice vrei tu. Și nimeni nu te poate opri, nimeni nu îți poate fura visele. Poți să visezi orice, de la a avea bani și valoare cum ar zice unii, la a fi rege peste mii de oameni, la a zbura, la a cădea de pe schele de clădiri, la a te întâlni cu cineva la care ții, la a săruta dragostea ta demult pierdută. Pe scurt, poți visa orice. În principal visăm lucruri care nu ne sunt permise, fie din imposibilitatea de a le avea, fie din improbabilitatea de a se întâmpla, pentru că visele care se împlinesc nu mai sunt vise. De ce le visăm? Pentru că sunt undeva, într-un colțișor al minții. Fie ele coșmaruri sau vise frumoase. Nu am acum un vis de dat exemplu pentru că nu îmi vine niciunul în cap.

Era la un moment dat diferența dintre visuri și vise. Visele sunt cele din inconștient care ies la suprafață când dormim. Sunt cele de mai sus. Visele sunt de multe ori derivate din visuri (nu, nu știu ce grad de derivare). Visurile. Sunt câteva din cele enumerate mai sus, pentru că nu poți visa că te întâlnești cu un tip care ți-a schimbat mentalitatea, într-o cafenea, cât ești conștient. Eu cel puțin nu fac asta. Dar am alte visuri. Visez că lumea e simplă. Visez că lucrurile bune se pot face și fără miliarde de lei. Visez că voi ajunge să coordonez lucrul la noul Dragon Age. Sau WoW (notă de subsol: nu joc wow, am încercat, e câh, nu îmi place. Îmi plac banii pe care i-a scos, totuși :)) ). Îi visez viitorul. Visez că LUMEA O SĂ STEA PE PARTEA PE CARE TREBUIE PE SCARA RULANTĂ! Scuze, e o obsesie de-a mea. Stai pe bandă pe dreapta. Mergi pe bandă pe stânga. Dacă ai prietenă, o pui ori deasupra ori sub tine. Pe banda rulantă. Câ nu mori alea 30 de secunde. Reevenind, visuri. Da, cum ziceam. Visez la pacea mondială, ca nimeni să nu mai fie niciodată înfometat. Ah, stai. Nu sunt la Miss Univers. Visez la lucruri simple. La o Românie unde nu ai 2 stații de metrou la care poți să îți iei abonament redus pe timp de vară. Din 30 sau câte naiba avem. Unde știi când e doctorul în concediu înainte să ajungi la cabinetul lui unde fusesei și acum 2 zile. Unde nu stai 3 luni până să se uite cineva la un proiect de-al tău.

Apropo de proiecte. Doar cei care chiar mă cunosc știu chestia asta. Teoretic, fac proiecte. În CV-ul meu scrie Coordonator de proiect. 1 an la un ONG. O să scriu mai multe despre asta în alt post. Ideea e că am fost cam dat afară. Da, poți, voluntar fiind. E nașpa să faci proiect de vreo 80 de milioane vechi ca valoare, în 2 oameni. Când cei care erau participanți trebuiau sa fie peste 20. Orcium, nu asta contează. Ideea e următoarea: visam să fac un Amazing Race foto. Pe principiul de challenge-uri din Amazing Race doar că cu fotografii. Cu check-pointuri unde ți se dădea un task să fotografiezi ceva. După care ți se dădea un indiciu pentru următorul check-point. Asta a fost ideea. Pe lângă asta mai e ideea unui curs dar asta e altceva. Am făcut 2 cursuri foto. Adică organizat. Unu mai fain, light, cu ceva oameni, celălalt greoi cu 3 persoane :)) din ei, am vorbit cu 4 să ne strângem să facem ceva fain, să facem noi cursul nostru, proiectul nostru foto. Zis și făcut. Prima chestie trebuia să fie o dezbatere faină foto, dar a picat din lipsă de…experiență? Îndrumare? Fotografi nud care să vină să vorbească? Una din astea. După care le-am prezentat ideea mea cu Amazing Race. Le-a plăcut. Avem cam 2 săptămâni de Google Wave și vreo 10 Google Docs doar pentru idei și modificări de concept. Până la urmă am scos o variantă funcțională. Și am început să îi facem reclamă. Din mica mea experiență cu promovarea, am trimis eu pe liste de discuții Yahoo. De unde au preluat știrea încă vreo 3 site-uri. O colegă a trimis la Metropotam, au primit-o. Eu am dat pe lumebuna.ro. Încet, încet, aveam vizualizări la site. Am zis, ok, hai să încercăm, poate găsim și un sponsor, mai ales ceva de băut. Am încercat la Cuculand. Ei au tot dat ice-tea românesc gratis. Mult. La multe evenimente. La noi nu mai aveau. Am zis ok, asta e, eventual cumpărăm noi câteva baxuri de apă din Metro sau ceva de genul. Dar premii? Nu avem noi 1 milion de dolari, dar totuși, să nu zică oamenii că au venit degeaba. Am venit cu câteva idei, am trimis mail câtorva eventual sponsori. 2 zile am stat ca pe ace. Nu a răspuns nimeni. Apoi, au răspuns cei de la Decât o revistă. Ne dădeau 3 exemplare. Da! Eram în culmea extazului, noroc tot cu colega care a trimis până acum în proiect cred că mai multe mailuri decât am trimis eu în toate proiectele mele. Și are și talent. Și dedicație. Și ea a făcut cam 3/4 din toată munca de PR, dacă nu mai mult. Oricum. Într-o zi, mă trezește dimineață, țipă la mine: DE CE NU TE TREZEȘTI MAI DEVREME VEZI CĂ AVEM MAIL. Deschid repede calculatorul, văd mail, citesc, propunere de colaborare, bla, bla, Diverta. O.O Mai citesc o dată. Da, Diverta, sau mai exact Marketing Managerul parcă era funcția, de la Diverta Acasă, de pe Magheru, ne spunea că vor să ne ajute. Am răspuns, pozitiv, evident. Serios acum, Diverta chiar e fain. Mai ales Acasă. E ca la Cărturești, doar că nu te simți privit de toți hipsterii din București. E un loc super fain, de relaxare. Apoi, ziua fatidică când am dat mail celor de la Pepsi. Și după un timp au răspuns. Nu era adresa de mail bună. Din fericire ne-au dat alta și răspunsul a fost pozitiv. Eram în culmea fericirii. Pornisem cu nimic și am ajuns să avem aproape tot. Mai aveam de asigurat ceva de papa pe drum, un drum, estimasem noi, de 3 ore. După mici dezbateri cu colega cu mailurile, am făcut prăjituri făcute în casă. La o altă colegă ilustratoare viitoare creatoare de benzi desenate. În vreo 2 ore jumate am făcut cam 200 de prăjiturele (a se citi cookies, ca la americani, că rețeta pentru alea era), destule pentru toți. Asta era în noaptea dinainte. În dimineața următoare, momentul adevarului. Ne-am strâns în Grădina Icoanei, așteptam participanții. La început 2. Din cele vreo 40 de răspunsuri pozitive. Ok, i-am bifat, erau amândoi echipa 1. După aceea au mai venit vreo 3, era ok. Și au început să vină. Muuulți. De abia am reușit să le dăm tuturor ce trebuia, adică sticle de apă și cookies, hartă, legitimații și broșură și i-am trimis. Asta se datorează muncii foarte bune a unui alt coleg, care a făcut echipele cu rapiditate extraordinară. Mă rog, repede înainte până la final. 42 de oameni în total (de ce e 42 important pentru mine? Vezi aici ), cu poze super. Ideea era să facă poze creative, poze la care noi nu ne-am fi gândit, pentru idei, cuvinte, situații, monumente pe care le dădeam noi, organizatorii. Au ieșit lucruri geniale, sincer. Nu mint când zic că totul a ieșit mai bine decât mă, ne, așteptam. Cu mult. Pe scurt. 5 oameni au adus sponsorizări de vreo 10 milioane de lei vechi în produse și cine știe cât în media, 42 de oameni, străini și le-au dat o zi, sper eu, de neuitat. Fără pile în spate. Fără asociații, fără tati și mami care lucrează la Pepsi să ne facă rost de sponsorizare. Doar noi 5. De la cap, la coadă. Idee, finisare, implementare. Și ăsta e doar începutul. Sper. Proiectul este Banda Foto, jocul Vânătoarea de Fotografii. Le găsiți pe ambele la http://bandafoto.blogspot.com sau pe Facebook la http://facebook.com/banda.foto E primul vis al meu care a devenit realitate. Acum, sper să reușim să continuăm, tot noi 5, să facem ceva și mai fain. Ca idee, nu am luat niciun ban din proiect. Tot ce am primit s-a dus la participanți. Vorba colegei cu mailurile: „Eu cred că atunci când ceva e fain, oamenii îl vor place.”

Sper că nu v-am plictisit, dar povestea e mult prea personală să o pun pe blogul proiectului. Pe scurt, dați un google search la Banda Foto dacă vreți, citiți blogul, veniți la ce urmează în viitor. Aveți visuri. Nu vă trebuie decât voință și oameni de treabă ca să îl transformați în realitate.

Wiz out.

3 thoughts on “Visători”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s