Poveste[Partea a doua]

Partea I : https://wizrares.wordpress.com/2009/04/10/povesteprima

S-a întors spre el. Părul îi flutura în vântul apusului, strălucind de parcă de viața pe care i-au insuflat-o vorbele lui, dar el nu mai era. Ușa ce dădea spre terasa blocului pe care cei doi timpurii s-au întâlnit tocmai se închidea, ca în toate filmele americane pe care le văzuse, care se încheiau mereu cu protagoniștii sărutându-se pe mijlocul ecranului alb-negru al televizorului bunicii.

Fugea pe scări. De obicei doar închidea ochii sau pleca cu spatele către culorile apusului, părând a le ignora complet, a le nega existența, însă acum ceva se schimbase, ceva ce l-a făcut să fugă. Nepăsarea cu care se purtase cu ea și totuși adevărul pe care l-a spus, au schimbat ceva nu numai în ea, ceea ce era clar, ci și în el. Într-un mod pe care nu l-a mai întâlnit până atunci, el și-a deschis sufletul acelei efemere, Reea. A vrut să spună niște cuvinte care să reflecte adevărul, asta era clar, asta a și făcut. Dar efectul nu a fost cel așteptat, ca ea să zâmbească și să spună „Merci.” și să plece sau să încerce să îl facă să o invite la un suc, lucruri din care putea scăpa ușor. „Ah, muritor tolomac ce ești! Din toate fetele de pe lumea asta, tocmai tu, în escapadele tale pe blocuri la 6 după amiaza ai putut să o găsești pe cea care ți-a găsit sufletul din spatele cuvintelor pe care ai crezut că le-ai aruncat în cele patru zări. Cea care a sărit atât de sus în aer încât le-a prins înainte să își ia zborul complet și le-a transformat într-o cheie cu care a ajuns în cele mai adânci caverne din hăul pe care îl numești suflet.” Ajunsese deja la ușa blocului. A deschis-o și a ieșit, după care a luat-o în dreapta, spre cartierul gri care se termina cu blocul din care tocmai a ieșit. Un cartier atât de gri încât știa că se va pierde în mulțime. Exact cum voia. Să își trăiască drama singur, necunoscut de societatea care mereu trece pe lângă cei ce nu vor să iasă în evidență.

Câteva minute mai târziu a ajuns și ea jos(luase liftul care rămăsese deschis la etajul 4 pentru că un vecin muta mobilă) cu ochii brăzdați fiecare de câte o lacrimă. Uitându-se frenetic când în stânga, când în dreapta, a deci să o ia în stânga, spre linia de tren și câmpul din spatele blocului, sperând că îl va găsi acolo. Cumva, el reușise ce nu a reușit să facă nimeni până atunci: i-a spus exact ceea ce a simțit ea că a realizat. Cumva, el luase legătura cu gândurile ei ascunse pe care i le-a transmis după aceea, verbal, în acel comentariu ce încă îi ardea urechile. Avusese prea multă dreptate, iar acum trebuia să îl vadă din nou, să îi vorbească din nou.

Continuarea, promit, în câteva zile. Trebuie să îmi treaca durerea de cap.

Comentaaați, vă rog.
Wiz out.

3 thoughts on “Poveste[Partea a doua]”

  1. “Cea care a sărit atât de sus în aer încât le-a prins înainte să își ia zborul complet și le-a transformat într-o cheie cu care a ajuns în cele mai adânci caverne din hăul pe care îl numești suflet.” genius!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s