Trădare

Te-am trădat, ştiu asta. Te-am lăsat. Am încercat să mi te scot din minte, dar nu am reuşit. Cum, necum, gândul mi se întoarce tot la tine, la momentele pe care le-am petrecut împreună, la intimitatea noastră, pe care nu o cunoaşte aproape nimeni, măcar nu aşa cum o cunosc eu. Mereu am ştiut că tu eşti specială, pentru mulţi este greu de observat lucrul ăsta, ei cred că tu eşti normală, ca ei sau ca alţii. Eu ştiu că nu e aşa. Din păcate sau din fericire, nu ştiu cum să o interpretez, nu sunt singurul care ştie asta. Mai sunt şi alţii. Presupun că eşti fericită sau măcar te bucuri că nu sunt singurul, ce rost ar mai fi avut atunci, unde ar fi fost simţământul de împlinire? În acelaşi timp presupun că nici mie nu mi-ar fi plăcut să te cunosc doar eu, pentru că în tine văd şi amintirea celorlalţi. Am vrut să te cunosc mai bine, să te cunosc…de tot, dar nu am reuşit, am eşuat. Nu cred că te voi putea înţelege vreodată, pentru că deşi eşti mai mereu constantă, ai momente de nebunie care m-au făcut să nu te pot înţelege. Deşi nu ai făcut niciun lucru căruia să nu îi pot găsi o explicaţie logică, trebuie să spun că nu mă aşteptam la multe. Recunosc, mi-a fost frică, mi-a fost frică nu de tine, cum poate ai crede, ci de mine. Pur şi simplu au fost câteva lucruri pe care nu am putut să le fac pentru că îmi era teamă că mă voi pierde, că îmi voi pierde luciditatea[deşi cred că este pierdută de mult], aşa că te-am trădat, poate atât pe tine cât şi pe mine. Probabil că am pierdut multe lucruri din cauza fricii mele, dar din câte ştiu, vor fi altele, asta neînsemnând, bineînţeles, că nu am resentimente că am făcut anumite gesturi care ar fi putut declanşa multe. Cel mai mult mă doare că a trebuit să te trădez, să îţi trădez încrederea pe care mi-ai acordat-o…uşor, să spunem, şi cred că am pierdut-o definitiv din cauza unor mici nimicuri care au dus încet, încet, spre dezastru. Te-am trădat.

Anul acesta, de 1 mai nu am fost la mare.

P.S.: Mă voi revanşa.

Wiz out.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s