Reclama de la Portocaliu

Oringi mai pe scurt, dar să nu supărăm cu drepturile de autor. Ce ar trebui să fac eu acum? Să scriu un referat la fizică dar cât aştept răspunsul unei colege pe care nu o las să se uite la Bleach m+am gândit să scriu asta. Este ceva despre care voiam să scriu de… anul trecut. Prin titlu mă refer la toată seria de reclame cu “I am… the kid with a book whose picture I took in an email to my mother because he looked like my brother” sau reclamele pe care le vedeam în staţiile de autobuz cu “Sunt colega mea Ana care făcea orele să pară minute”.

Ei da, despre asta vreau să vorbesc acum, voiam să vorbesc de o groază de timp dar nu am avut…oh well, am avut lene mai bine zis :)) Voiam să spun că ideea, la fel ca şi realizarea acestor reclame mi se pare genială prin simplul lor concept: a reduce omul la ce este el, pe lângă carbon şi alte chestii fizice, la lucrurile care îl identifică în societate, la lucrurile prin care se identifică el ca persoană, ca individ. A mă defini pe mine prin ceea ce am făcut, nu chestii de genul “m+am sculat dimineaţă m+am dus la metrou” ci prin lucrurile de genul “m+am sculat dimineaţă m+am dus la metrou unde am cântat 10 minute până au venit jandarmii” mi se pare genial.

Au foarte mare dreptate, şi tot respectul meu pentru cei care au făcut şi au conceput reclama pentru că au ştiut să pună punctul pe i. Noi suntem toate amintirile noastre, toate lucrurile ieşite din comun care au contat pentru noi, care ne+au lăsat semne bune în conştiinţă, dar şi rele în acelaşi timp, poate pentru că “ceea ce nu te omoară te face mai puternic”. Prin ceea ce au făcut cei de la Portocaliu, au definit fiecare telespectator sau fiecare om care a văzut toată seria de reclame prin una sau alta, pentru că, hai să fim serioşi, cine nu are sau a avut o Ana? Sau…nu mai ştiu exemple, dar într+un fel ne+au definit pe toţi.

Cine sunt eu din punctul ăsta de vedere? Hmmm, sunt serile de vară le la Băişoara, sunt nopţile de la mare, sunt stelele de pe cerul Vămii, sunt sticla care a căzut de la vreo 15  metri după ce am aflat rezultatele de la capacitate, sunt vizitele la Mâc cu colegii într-a 9a, sunt mersul de la şi către cursurile de la Cetate, sunt şahul pe care îl joc cu colegii,  sunt tabăra la mare cu 2 profe care nu ştiau părea multe şi nopţile de acolo, de pe stradă, sau fuga la mare fără ele când “ne plimbam pe străzi”, sunt  colinda de anul trecut, cerceii pe care îi fac, ghiozdanul meu pictat, mai sunt şi alte lucruri probabil, dar nu îmi amintesc acum.

Wiz out.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s