Strangulat wire-less

Sună tâmp, nu? E destul de adevărat, bineânţeles nu în adevăratul sens al cuvântului.

Hai să facem o incursiune în trecut, când erau telefoanele cu disc şi nu erau mobile. Cum se stabilea o întâlnire? Sunai persoana respectivă, sau îi trimiteai o scrisoare/telegramă, stabileaţi ora la care vă întâlneaţi şi vă întâlneaţi la ora respectivă pentru că altfel dacă nu aveai un motiv destul de bun păreai foarte nesimţit dacă nu apăreai. Dacă vorbeai la telefon, într+adevăr, vorbeai mult, cel puţin personajele feminine, vorbeau mult la telefon, şi poate şi destui bărbaţi, dar în clipa în care închideai puteai să te reîntorci la treburile tale de zi cu zi. După ce terminai ceva de vorbit, de exemplu cu o rudă care venea în Bucureşti cu trenul de Piteşti care ajungea la ora 3:20, păi dacă nu venea cu ăla nici cu următorul de la Piteşti te duceai acasă, sunai, te dădeai de ceasul morţii, ca după aceea să afli că adormise sub o masă seara precedentă şi de aceea nu ajunsese. Da, şi mai erau celebrele telefoane cu fise de 25 de bani care se găseau pe stradă şi de la care telefonai acasă să spui că mai întârzii că încă nu a sosit camionul care trebuia descărcat.

Revenind în prezent, unde companiile de telefonie fixă se chinuie să supravieţuiască, chiar şi Romtelecomul nu o duce prea bine, a trebuit să facă pacte cu Cosmote ca să o ducă mai bine. Revenind la exemplele anterioare:steabileşti o întâlnire la mobil, după care dacă tu ajungi şi celălalt nu ajunge, te sună repede pe mobil sau îţi dă un bip să îl suni tu în care să îţi zică că o să întârzie din păcate juma de oră, timp în care tu stai şi îl înjuri şi te gândeşti de ce îl aştepţi în frig. Revenind la vorbitul mult la telefon, dacă ai noroc să fii pe Cosmote să ai minute nelimitate poţi să stai o zi să vorbeşti pentru că dacă ai handsfree oricum poţi să fci tot ce făceai înainte numai că mai vorbeşti cu o persoană la celălalt capăat al satelitului. În plus, poţi să închizi şi să suni înapoi de oricâte ori vrei, pentru că nu se mai poate scuza cu ,,Eram până la cooperativă şi nu am auzit telu”, dacă e mobil e mereu la tine. Pe părţile bune sunt faptul că în cazul trenului aflai din timp că e sub masa persoan respectivă şi ştiai să nu te mai duci să o aştepţi.

Pe scurt, telefonul fix faţă de mobil are avantajul de a nu fi mobil iar cel mobil are faţă de fix avantajul de a nu fi fix🙂

O să închei cu vorbele cuiva, care mi-a răspuns de ce nu are telefon mobil în posesie cu următoarele cuvinte: ,,De ce să am telefon mobil? Să pot să fiu controlată?”

Wiz out

One thought on “Strangulat wire-less”

  1. nu stiu daca a fost o oarecare ironie in ghilimelele tale sau doar ai dat cu copi-paist.nu cred ca are importanta numele,ci situatia in sine.multumesc si pentru raspunsul pe care l-am primit legat de fraza din film🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s