Viaţa ca o pradă[Controlorii episodul 4]

V+am promis că va fi mai tare ca Elodia, iată că în curând se va împlini. De ce? Pentru că văd că oriunde m+aş duce, ei sunt cu mine, şi aşteaptă să greşesc, ca să mă prindă.

De ce spun asta? Să vă povestesc. Eram eu alaltăieri, m+am dus să îmi fac abonament pe RATB pentru că îmi expirase. Din nefericire pentru mine, nu găsisem carnetul de note. M+am dus la gheretă şi am vrut să mi+l reîncarc, când a început tanti aia să ţipe la mine că de ce mă duc eu să îmi fac abonament fără carnet, de parcă într+o lună de zile m+au dat afară de la şcoală şi eu, ca un delicvent ce sunt, m+am dus să îmi fac abonament redus şi le mâncam lor banii.

Neîntâmplător, lângă casa de bilete de la mine, e postu LOR, al controlorilor. Şi cum m+au văzut că nu am reuşit să îmi iau abonamentu şi nici bilet, ultimul pentru că nu am vrut,, hop la 5 metri în spatele meu. Mă duc, în staţia de tramvai, ei după mine, speră să mă prindă. Vine tramvaiu, şi eu, ca un băiat deştept, nu mă urc, ei au plecat frumos, eu le+am făcut cu mâna, am apucat doar să văd cum au luat+o la întrebări pe o altă colegă de a mea. Celălalt tramvai a venit în 2 min, şi am plecat liniştit pe blat. Am dârdâit un pic ca nu cumva să se urce la următoarea, dar nu au făcut+o, aşa că am ajuns la liceu neatins.
Mi+am luat azi abonament, după ce am întors casa cu susul în jos după carnet, şi sunt fericit.
În rest, vă las cu 2 poze cu ei, poate îi recunoaşteţi.

Încă o zi fără amendă, Wiz out.

2 thoughts on “Viaţa ca o pradă[Controlorii episodul 4]”

  1. îmi place prima poză, zici că-s grup din ăla de băieţi şmecheri care umblă prin licee… băăăă te crezi şmecher? ia scoate biletu’! :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s